joi, 27 decembrie 2012

ECO ŞCOALĂ

În cadrul proiectului educaţional ECO ŞCOALĂ – întocmit şi coordonat de prof. Micula Monica, a avut şi Biblioteca orăşenească plăcerea de a participa la unele activităţi, ca parteneri ai Şcolii „Constantin Şeban” din Aleşd. Astfel în săptămâna 3 – 7 decembrie 2012 s-a desfăşurat prima activitate având ca Motto „ Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă” ( Lavoisier ). Tema aleasă a fost podoabele de Crăciun obţinute din reciclarea becurilor. AFIŞUL realizat de Prof. Micula Monica i-a îndemnat pe elevii din clasele a V -a, ai Şcolii „Constantin Şeban ”, să participe în număr cât mai mare.
Aşadar „obiectul” muncii fiind becul, Tamara Urs Hadadea, bibliotecar, le- a prezentat elevilor „ Enciclopedia invenţiilor” şi o scurtă istorie a becului.
Elevii au primit un semn de carte cu orarul, serviciile bibliotecii şi cu adresa blog ului bibliotecii, unde ei se vor putea regăsi în activităţile noastre comune.
Pentru buna desfăşurare a acestei activităţi , prof. Micula Monica a alcătuit mai multe grupe de elevi care au fost îndrumate de profesoarele: Suciu Mărioara , Iaz Anca şi Szabo Adela.
Fiindcă s-a lucrat cu dăruire, iată ce pot face multe mâini dibace :
Pe parcurs vă vom dezvălui din următoarele activităţi cuprinse în programul acestui proiect educţional, care are ritmicitate lunară şi teme ecologice diverse.
Tamara Urs Hadadea

miercuri, 12 decembrie 2012

COMOARA

Descoperire senzațională la Aleșd : un copil găsește o comoară ! Iată un titlu care ar putea ține prima pagină a oricărui cotidian , cel puțin local. Cea care face descoperirea se numește REBECA JURJ , elevă în clasa a II -a și totodată și mare utilizatoare de bibliotecă. Uimită în primă fază de amploarea ”comorii”, ea păstrează un timp secretul descoperirii, dar mai apoi îl dezvăluie cu multă grijă unei bibliotecare : a găsit comoara, o localizează pe hartă indicând orașul Aleșd.
Clipește des , își mijește ochii inteligenți ,își face pâlnie mânuța și la ureche ni se dezvăluie taina: ” comoara se află în bibliotecă !” Venită din partea unui adult, această afirmație ne-ar fi făcut plăcere, dar probabil nu ne-ar fi surprins. Venită însă din partea unui copil, aceasta nu numai că ne încântă , dar ne și uimește ! Așadar veniți oameni buni la bibliotecă, unde veți găsi o comoară de înțelepciune, adevăr și multă frumusețe! Veniți și o redescoperiți așa cum vă îndeamnă un copil de 8 ani.În plus s-ar pute să găsiți și o pereche de aripi cu care să vă puteți înălța visele și speranțele! Eu îl cred pe Andrei Pleșu : ”Cărțile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii” Și eu aș vrea să mă înalț, măcar spiritual.Voi vreți să încercați? Se poate ”decola” în fiecare zi de pe ”platforma” bibliotecii. Trebuie doar să împrumutați o carte și ”zborul” poate începe. Nu vă fie teamă, nu riscați nimic, însă nu știți ce pierdeți ! Un umil străjer al comorii Tamara Urs

Legenda Crăciunului

Atmosfera din preajma sărbătorilor ne învăluie în vraja sa iar împodobirea bradului ne umple sufletele de bucurie. Să recunoaştem , cu toţii aşteptăm cu nerăbdare Crăciunul, dar ce anume face această sărbătoare atât de frumoasă ? Poate cadourile de sub brad, poate reunirea familiei, oare acestea aduc magia Crăciunului ? De fapt , frumuseţea şi unicitatea acestei sărbători constă în faptul că fiecare dintre noi, o dată pe an poate fi Moş Crăciun !
Legenda Crăciunului Îl cunoaştem pe moş Crăciun ca fiind un bătrân îmbrăcat în haine roşii care vine pe la fiecare acasă cu sania trasă de reni şi aruncă sub brad cadouri pentru fiecare. Dar cine a fost Moş Crăciun şi cum se poate ca gesturile sale să fi stăbătut timpul până azi ? În noaptea naşterii Domnului , Fecioara Maria nu reuşea să găsească adăpost cald pentru ca Iisus să se nască în siguranţă , iar Crăciuneasa , soţia lui Crăciun , fiind o femeie cu suflet bun , a primit-o la un loc cald unde să poată să nască. Însă de teama lui Crăciun a primit-o în grajdul animalelor. Chiar şi aşa Crăciun s-a înfuriat şi i-a tăiat mâinile soţiei sale. Dar Maria s-a rugat şi a înfăptuit o minune : i- a pus Crăciunesei mâinile la loc. La vederea acestei minuni , Moşul Crăciun a înţeles că există Dumnezeu şi a pornit în acea noapte să împartă toată averea celor săraci. Şi de atunci an de an , în fiecare noapte de 24 decembrie , Moşul Crăciun împărţea săracilor cadouri aruncându-le pe hornul casei. Copiii mai află din legendele lui Moş Crăciun că acesta ar trăi în Laponia împreună cu renii săi şi primeşte scrisori de la copii. Cu siguranţă fiecare dintre noi va fi Moş Crăciun pentru cei dragi !

LEGENDA CRĂCIUNULUI

A doua întâlnire cu pensionarii a fost la fel de aşteptată şi de plăcută. Deşi afară se aşternuse zăpada ca-ntr-o frumoasă ilustrată de iarnă, Seniorii ne aşteptau cu nerăbdare şi în număr şi mai mare decât la precedenta întâlnire.Bravo lor ! I-am ademenit spre bibliotecă cu cărţi de reţete culinare şi de îngrijirea plantelor...şi le-am împrumutat aproape pe toate!
Apoi le-am citit Legenda Crăciunului: Şi de această dată le-am făcut un cadou : o hartă a Cetăţii Piatra Şoimului cu informaţii utile despre oraşul nostru şi împrejurimi , hartă concepută pentru promovarea zonei Ţării Crişurilor, proiect în care biblioteca noastră s-a implicat activ.
Şi pentru că au început să -şi dea frâu liber amintirilor le-am propus Seniorilor să scrie fiecare pe o coală de hârtie o experienţă de viaţă , o amintire plăcută sau nu , amintiri despre oraşul nostru sau despre oameni, spre păstrare şi neuitare, iar doamnele dacă doresc să ne scrie şi câte o reţetă deosebită de mâncare sau de prăjituri.
Ne-am despărţit cu greu , mânaţi fiecare de problemele cotidiene dar cu promisiunea de a ne revedea în ianuarie 2013, sănătoşi şi optimişti ! Să dea Dumnezeu ! Georgeta Lucia Ardelean

marți, 27 noiembrie 2012

Tableta de cultură

Sub acest generic , am iniţiat un proiect în parteneriat cu Centrul de zi pentru persoane vârsnice . O tabletă pentru că vreau să fie mică şi uşor de înghiţit şi digerat. Îmi doresc să fie o pledoarie pentru carte, ceea ce ştiu eu mai bine să fac, dar vreau să vă dau , tot din cărţi evident , mici sfaturi de sănătate , reţete ,sau pur şi simplu să vă ascult pe dumneavoastră. Şi pentru că încă este toamnă am intitulat această primă tabletă „ Gânduri de toamnă „
Se- nclină cumpăna toamnei peste tristeţile , grijile, melancoliile , decepţiile şi firavele noastre bucurii. Miroase pe la toate uşile a zacuscă şi dulceţuri şi pe străzi a frunze galbene. Rainer Maria Rilke are o poezie superbă despre toamnă : „ E vremea Doamne ! Vara a fost lungă Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare şi vânturile pe câmpii le- alungă . Dă fructelor din urmă porunci să fie pline Mai dă-le două zile de la sud, îndeamnă – le s-ajungă coapte bine şi tornă dulce suc în vinul crud. De – acum cel fără casă , pribeag va fi Cel singur va singur vreme lungă, va sta de veghe , lungi scrisori va scri. Şi prin alei , mereu va rătăci , neliniştit , când frunzele s-alungă. „
Surpriza oferită celor 25 de doamne şi domni a fost o gutuie simbolică , un decupaj din carton care avea ca miez o reţetă de desert , gutuie umplută cu nucă şi stafide , oferită de doamna bibliotecară Tamara Urs -Hadadea.
Cărţile cu tratamente naturiste şi reţete culinare au fost foarte bine primite şi au fost împrumutate pe loc.
Doamna Marinela Bica şefa Centrului de zi pentru persoane vârsnice manifestă o mare disponibilitate pentru acest proiect ,iar următoarea întâlnire va fi marţi ,11 decembrie. Georgeta Lucia Ardelean

luni, 12 noiembrie 2012

Evocare Mihail Sadoveanu

Evocare Mihail Sadoveanu La 5 noiembrie 1880 s-a născut la Vânători – Neamţ marele scriitor , povestitor, nuvelist , romancier , academician şi om politic Mihail Sadoveanu.
Colectivul Bibliotecii „Octavian Goga „ împreună cu elevii claselor a şasea şi a şaptea conduşi de doamna profesoară Olimpia Pusztai au participat la o evocare Mihail Sadoveanu care a început cu o prezentare power – point cu viaţa şi activitatea scriitorului alcătuită de doamna bibliotecară Tamara Urs – Hadadea .
A urmat un eseu scris de eleva Adina Moş , o călătorie imaginară prin opera lui Mihail Sadoveanu , care a fost răsplătit cu aplauze .
Elevul Adrian Turcuş a prezentat o lucrare despre binecunoscutele plăceri ale scriitorului , vânătoarea şi pescuitul , apoi copiii au ascultat poezia „Sara pe deal „ de Mihai Eminescu , recitată de Mihail Sadoveanu cu vocea lui inconfundabilă.
Doamna bibliotecară Silvia Kosa a recitat una din poeziile lui Sadoveanu care nu este cunoscut aproape deloc ca poet. Acţiunea s-a încheiat cu o surpriză din partea doamnei profesoare Olimpia Pusztai care a oferit tuturor dulciuri şi sucuri şi ne-am dedulcit cu toţii !!!
Georgeta Ardelean

marți, 6 noiembrie 2012

Pledoarie pentru carte



     “ Cărţile sunt ca oamenii. Pe multe le întâlneşti la tot pasul, dar nu-ţi produc nici o impresie : le uiţi imediat.
      Cu unele te întâlneşti la nevoie.  Sunt altele pe care îţi aminteşti că le-ai iubit, dar nu-ţi mai spun nimic şi câteva care pur şi simplu n-au vrut să te iubească.

      Dar sunt şi cărţile de care rămâi cumva îndrăgostit : crezi că le-ai uitat şi totuşi le duci atât de tare dorul ...

      Nu trebuie să duceţi dorul cărţilor bibliotecii care vă aşteaptă pe rafturi ...

      Şi iată-le pe cele mai noi ...





                                                                                                Georgeta Ardelean 

miercuri, 31 octombrie 2012

Pe urmele eroilor...




     25 Octombrie 2012 la Aleşd

                Pe urmele eroilor ...


       Proiectul educativ iniţiat de doamnele profesoare  Monica Achim şi Olimpia Pusztai în parteneriat cu Biblioteca „Octavian Goga” a început prin sărbătorirea „Zilei Armatei Române”.

       Invitat de onoare a fost Generalul de armată în rezervă Ioan Gavril Ghitaş , pui de ţăran din Auşeu ,care a reuşit să  se  ridice prin muncă, perseverenţă , inteligenţă şi disciplină la cel mai mare rang din Armata Română.
   

 
         Ziua Armatei Române asociată cu aniversarea naşterii Majestăţii Sale Regele Mihai a prilejuit un moment de adevărată lecţie de istorie care i-a impresionat pe elevii claselor a şasea şi a şaptea care au ascultat foarte atenţi explicaţiile domnului General şi la final au aplaudat cu sinceritate.
        Au fost impresionaţi şi de îndemnul de a aplica pentru meseria de soldat
care este una grea dar foarte frumoasă , care implică muncă,inteligenţă , sănătate fizică şi psihică, prezenţa în uniformă a domnului General Ghitaş fiind cel mai bun.       

 
     A urmat apoi o prezentare power – point a vizitei elevilor la Muzeul Militar din Oradea comentat şi explicat de doamna profesoară Olimpia Pusztai şi Generalul Ioan Ghitaş.
 


    Un moment deosebit a fost intonarea cântecelor patriotice „Imnul eroilor” şi „Pui de lei”  ale căror versuri sunt un omagiu adus eroilor neamului.



                                                                                                                         
                  
    Întreaga acţiune a demonstrat că dincolo de festivismele momentului, elevii sunt cu adevărat interesaţi de istoria acestui popor atunci când este prezentată logic şi atractiv de oameni cu o înaltă ţinută morală.
    Proiectul va continua cu alte incursiuni „ Pe urmele eroilor”.

                                                         Georgeta  Ardelean