Dumnezeu a vrut ca Poezia românească să aibă o sărbătoare a ei.
Şi- atunci ni l-a trimis pe Eminescu, la mijloc de Ianuar, să ne încânte cu muzica nepereche a cuvântului său de har. Ne-a îngăduit” să ne vedem sufletul” cum spune Geo Bogza în minunatul său basm intitulat „ Eminescu”.
Înger bun , Eminescului i-au plăcut românii şi- a rămas printre ei ca unul de-al lor. S-a lepădat de veşnicie , pentru a înveşnici cântarea unui neam blând şi cântăreţ. Pentru a da contur germenilor latenţi ai geniului care scosese din izvorniţi de dor Mioriţa şi Meşterul Manole.
Înger şi om , Eminescu este nu numai sinteza unui mod de viaţă ci şi trăire întru idee şi eternitate şi nu mai puţin piatră de temelie a cuvântului ziditor, a cuvântului care se descoperă în tainele universului şi naşte noi mistere.
El este însăşi emblema fiinţei româneşti, un Ianuar intrat în poveste, în eterna poveste a Poesiei.
La 15 Ianuarie , un înger a coborât printre noi, înveşnicindu-ne.
Olimpul poeţilor, de-atunci, este urcat şi de români.
Aşa a început doamna Ardelean Georgeta cuvântul la aniversarea celor 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.
`
Acţiunea a avut loc la Centrul de zi pentru persoane vârsnice şi a avut loc în colaborare cu Colegiul Tehnic „Alexandru Roman „.
A urmat o prezentare power – point cu imagini din viaţa şi activitatea poetului şi fond muzical spre deliciul celor prezenţi din ce în ce mai mulţi spre bucuria noastră .
Momentul a fost realizat de doamna Urs Hadadea Tamara.
A urmat un alt moment foarte gustat de cei prezenţi, un recital de poezie susţinut de elevele Popovici Valentina , Achim Elisa şi Opre Miriam.
Un bonus a fost vizionarea „ Interviu cu Dumnezeu „ a lui Octavian Paler.
Şi pentru că toată lumea era atât de încântată doamna Ardelean le-a citit şi basmul „Eminescu „ de Geo Bogza.
EMINESCU
BASM de Geo Bogza
„Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe pământ , sub chipul unor moşnegi gârbovi, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte,iar la căderea nopţii băteau pe la uşile oamenilor şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând i-a prins noaptea pe câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi şi tot rătăcind ei prin întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.
Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie , dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns : - Oameni buni !
Atunci omul, potolind câinii , i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe:- Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore , dă fuga la fântână după o doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte...
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc.
A doua zi dimineaţa iar le-au dat să se spele, i-au ospătat , le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu :
-Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
-Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre , c-ai văzut că nu erau nevoiaşi ?
-Doamne , fă ceva,fă-i ca să -şi vadă măcar o dată sufletul !
-Să-şi vadă sufletul spui , Sfinte Petre ?
Da , Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de colo ...
Bine , Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu , privind gânditor satul din vale.
Iar după o vreme , din neamul acela de oameni s-a născut MIHAI EMINESCU.
Se afișează postările cu eticheta parteneriat seniori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parteneriat seniori. Afișați toate postările
luni, 21 ianuarie 2013
miercuri, 12 decembrie 2012
LEGENDA CRĂCIUNULUI
A doua întâlnire cu pensionarii a fost la fel de aşteptată şi de plăcută. Deşi afară se aşternuse zăpada ca-ntr-o frumoasă ilustrată de iarnă, Seniorii ne aşteptau cu nerăbdare şi în număr şi mai mare decât la precedenta întâlnire.Bravo lor !
I-am ademenit spre bibliotecă cu cărţi de reţete culinare şi de îngrijirea plantelor...şi le-am împrumutat aproape pe toate!
Apoi le-am citit Legenda Crăciunului:
Şi de această dată le-am făcut un cadou : o hartă a Cetăţii Piatra Şoimului cu informaţii utile despre oraşul nostru şi împrejurimi , hartă concepută pentru promovarea zonei Ţării Crişurilor, proiect în care biblioteca noastră s-a implicat activ.
Şi pentru că au început să -şi dea frâu liber amintirilor le-am propus Seniorilor să scrie fiecare pe o coală de hârtie o experienţă de viaţă , o amintire plăcută sau nu , amintiri despre oraşul nostru sau despre oameni, spre păstrare şi neuitare, iar doamnele dacă doresc să ne scrie şi câte o reţetă deosebită de mâncare sau de prăjituri.
Ne-am despărţit cu greu , mânaţi fiecare de problemele cotidiene dar cu promisiunea de a ne revedea în ianuarie 2013, sănătoşi şi optimişti !
Să dea Dumnezeu !
Georgeta Lucia Ardelean
marți, 27 noiembrie 2012
Tableta de cultură
Sub acest generic , am iniţiat un proiect în parteneriat cu Centrul de zi pentru persoane vârsnice .
O tabletă pentru că vreau să fie mică şi uşor de înghiţit şi digerat.
Îmi doresc să fie o pledoarie pentru carte, ceea ce ştiu eu mai bine să fac, dar vreau să vă dau , tot din cărţi evident , mici sfaturi de sănătate , reţete ,sau pur şi simplu să vă ascult pe dumneavoastră.
Şi pentru că încă este toamnă am intitulat această primă tabletă „ Gânduri de toamnă „
Se- nclină cumpăna toamnei peste tristeţile , grijile, melancoliile , decepţiile şi firavele noastre bucurii.
Miroase pe la toate uşile a zacuscă şi dulceţuri şi pe străzi a frunze galbene.
Rainer Maria Rilke are o poezie superbă despre toamnă :
„ E vremea Doamne !
Vara a fost lungă
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le- alungă .
Dă fructelor din urmă porunci să fie pline
Mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă – le s-ajungă coapte bine
şi tornă dulce suc în vinul crud.
De – acum cel fără casă , pribeag va fi
Cel singur va singur vreme lungă,
va sta de veghe , lungi scrisori va scri.
Şi prin alei , mereu va rătăci ,
neliniştit , când frunzele s-alungă. „
Surpriza oferită celor 25 de doamne şi domni a fost o gutuie simbolică , un decupaj din carton care avea ca miez o reţetă de desert , gutuie umplută cu nucă şi stafide , oferită de doamna bibliotecară Tamara Urs -Hadadea.
Cărţile cu tratamente naturiste şi reţete culinare au fost foarte bine primite şi au fost împrumutate pe loc.
Doamna Marinela Bica şefa Centrului de zi pentru persoane vârsnice manifestă o mare disponibilitate pentru acest proiect ,iar următoarea întâlnire va fi marţi ,11 decembrie.
Georgeta Lucia Ardelean
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















