marți, 27 noiembrie 2012
Tableta de cultură
Sub acest generic , am iniţiat un proiect în parteneriat cu Centrul de zi pentru persoane vârsnice .
O tabletă pentru că vreau să fie mică şi uşor de înghiţit şi digerat.
Îmi doresc să fie o pledoarie pentru carte, ceea ce ştiu eu mai bine să fac, dar vreau să vă dau , tot din cărţi evident , mici sfaturi de sănătate , reţete ,sau pur şi simplu să vă ascult pe dumneavoastră.
Şi pentru că încă este toamnă am intitulat această primă tabletă „ Gânduri de toamnă „
Se- nclină cumpăna toamnei peste tristeţile , grijile, melancoliile , decepţiile şi firavele noastre bucurii.
Miroase pe la toate uşile a zacuscă şi dulceţuri şi pe străzi a frunze galbene.
Rainer Maria Rilke are o poezie superbă despre toamnă :
„ E vremea Doamne !
Vara a fost lungă
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le- alungă .
Dă fructelor din urmă porunci să fie pline
Mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă – le s-ajungă coapte bine
şi tornă dulce suc în vinul crud.
De – acum cel fără casă , pribeag va fi
Cel singur va singur vreme lungă,
va sta de veghe , lungi scrisori va scri.
Şi prin alei , mereu va rătăci ,
neliniştit , când frunzele s-alungă. „
Surpriza oferită celor 25 de doamne şi domni a fost o gutuie simbolică , un decupaj din carton care avea ca miez o reţetă de desert , gutuie umplută cu nucă şi stafide , oferită de doamna bibliotecară Tamara Urs -Hadadea.
Cărţile cu tratamente naturiste şi reţete culinare au fost foarte bine primite şi au fost împrumutate pe loc.
Doamna Marinela Bica şefa Centrului de zi pentru persoane vârsnice manifestă o mare disponibilitate pentru acest proiect ,iar următoarea întâlnire va fi marţi ,11 decembrie.
Georgeta Lucia Ardelean