luni, 27 octombrie 2014

Revitalizarea si promovarea culturii traditionale !



Pe această temă, joi, 16 octombrie, s-a desfășurat la Aleșd, o consfătuire inițiată de CJCPCT Bihor și Bibliotecii Județene, cu reprezentanții primăriilor și factorilor culturali din zonă. Din păcate, au răspuns acestui demers doar comunele: Aușeu, Aștileu, Borod, Șinteu, Tileagd și Aleșd. Din partea organizatorilor au fost prezenți: D-na Ligia Mirișan, director la Biblioteca Județeană și Delia Pantea metodist, iar din partea CJCPT, au onorat consfătuirea: Miron Blaga, Anca Popescu Rațiu, Claudia Postolache și Felician Mureșan. Absența unor reprezentanți din comunele: Lugașul de Jos, Măgești, Șuncuiuș, Bratca, Bulz, dovedesc slaba preocupare a autorităților comunale față de actul cultural. Din cei prezenți, doar, Botici Niicolae din Luncșoara și Strugar Cristian din Aleșd, sunt direct implicați în instruirea unor formații artistice, activitate pe care o fac din pasiune și uneori cu bani proprii și mai puțin cu ajutorul financiar a celor pe care îi reprezintă în festivaluri și concursuri. În cuvântul său, d-na Mirișan Ligia , a făcut o prezentare a realităților culturale din țară și județ, scoțând în evidență rolul factorului cultural ca parte integrantă a identității noastre naționale, ea fiind „oglinda stării spirituale a unei națiuni...un popor nu poate exista, trăi și supraviețui decât prin cultură”.






 Din păcate aceste adevăruri, care ne definesc ca popor nu sunt receptate și asimilate de factorul politic, care nu are ca prioritate acest aspect, chiar dacă îl propagă în campaniile electorale. Domnul Miron Blaga, moderatorul consfătuirii, vorbind despre cultura tradițională, a concluzionat că folclorul autentic moștenit din strămoși, a murit odată cu satul românesc tradițional, după colectivizare. Este de datoria noastră a generațiilor actuale și viitoare să reînviem cultura populară tradițională, care ne definește ca popor,. Aceasta este misiunea așezămintelor culturale a CJCPCT și a tuturor intelectualilor din mediu rural, care pot și trebuie să se implice în recuperarea și promovarea acestui nesecat izvor de obiceiuri și tradiții populare autentice. Pot fi influențați aleșii locali să se implice în acest demers cultural , chiar și fără „indicațiile de la județ”. În zona Văii Crișului Repede, folclorul tradițional trăiește prin implicarea unor primari ca Dorel Cosma din Vadu Crișului, Mateaș Adrian din Bratca, Doru Gabor din Șuncuiuș, precum și a unor pasionați și iubitori de folclor cum sunt: Nicolae Botici din Aușeu, Gavrilaș Florian din Bălnaca, Cristian Strugar din Aleșd. Aceste exemple confirmă dictonul că „Omul sfințește locul”. Dar nu este suficient. 



Cu forțele și mijloacele proprii, se pot obține rezultate bune utilizând ca suport financiar fondurile oferite cu generozitate de U.E. Doamna Anca Popescu Rațiu, consilier în domeniul artelor plastice, a sugerat utilizarea școlilor și implicarea concretă a cadrelor didactice și a directorilor de școli în procesul de promovare și păstrare a unor meșteșuguri tradiționale, prin creerea unor cercuri în școli, așa cum la Vadu Crișului ființează un cerc de olărit. Iarăși, din păcate, legislația financiară actuală nu stimulează creația populară, neaducătoare de venituri, dar o împovărează cu taxe și impozite greu de suportat oblicându-i să renunțe la practicarea acestor meserii. În aceste domenii poate facilita și stimula în perpetuarea acestor meserii ancestrale, organele locale, prin micșorarea sau anularea unor taxe și impozite locale, care intră în competența acestora. . Despre lipsurile și problemele cu care se confruntă în menținerea unor formații artistice au vorbit Nicolae Botici din Aușeu, Korch Ștefan din Șinteu și Cristian Strugar din Aleșd. În finalul consfătuirii, d-na Claudia Postolache, a anunțat graficul și locațiile următoarelor manifestări folclorice. 
                                                                                                                                                                                                                         Nicu Răcuciu     

luni, 13 octombrie 2014

LANSARE CARTE



Lansarea unei cărți, constituie un eveniment de cultură, care lasă amprente și îmbogățește tezaurul literaturii românești. Unicitatea momentului este marcată de prezența autorului, a căror confesiuni și autografe pe cărțile cumpărate, rămân ca amintiri plăcute în inimile cititorilor. Prezent pentru a doua oară la Aleșd, pentru lansarea cărții „Figuri luminoase de Ierarhi și preoți cărturari”,






 a constituit un privilegiu pentru aleșdeni, care sau bucurat atât de prezența autorului, cât mai ales de captivanta prezentare a cărții. Mai puțin cunoscut în Bihor, deși este bihorean de origine și-a petrecut anii tinereții, pe șantiere și fabrici din Bihor, după care urmându-și vocația de credință și iubire de Dumnezeu, devine preot și slujitor al bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Mangalia. Iubitor de drumeție, vizitează locuri turistice, căutate de iubitorii de frumos, dornici de a cunoaște istoria, cultura, obiceiurile , operele de artă, cu care fiecare nație se mândrește.Atent și fin observator, preotul Ioan Aurel Bolba, consemnează, tot ceea ce vede în frumoasele și captivantele sale jurnale de călătorii. Așa sau născut: „Jurnalul francez de vacanță”, „Sejkur în insula de smarald”, Sejur de toamnă la Kausadași”, Pelerin în țara Sfântă”. 




Valoarea lucrărilor este dată atât de informațiile oferite, cât mai ales de limbajul publicistic elevat, bazat pe simplitate și sinceritate, cu care dezvăluie ideile, sentimentele și emoțiile proprii, trăite în diferite momente. „Ioan Aurel Bolba a fost dăruit cu harul frumuseții interioare, care o revarsă cu tot seninul său, spre admirația semenilor. El este un purtător de mesaj, un liant demn de pomenire, între noi și Dumnezeul nostru” Așa îl caracterizează Ana Ardelean într-o cronică referitoare la cărțile sale. Aplecarea sa scriitoricească, cuprinde și un domeniu mai puțin cercetat, pe care îl aduce la cunoștința și păstrarea în conștiința contemporanilor și a urmașilor. Cunoscând și apreciind vasta cultură, precum și scrierile unor mari personalități din ierarhia bisericească, pr. Ian Aurel Bolba, realizează lucrarea „Figuri luminoase de ierarhi și preoți cărturari”, în care sintetizează în 16 medalioane, personalitatea a 8 înalți ierarhi, 7 profesori de teologie și a arhimandritului Veniamin Micle. Despre apariția șio conținutul acestei cărți, au făcut aprecieri laudative, PS Petroniu, care a prefațat lucrarea: Apreciem inițiativa părintelui Bolba de a face cunoscut cititorilor interesați„ figuri luminoase” ale unor ierarhi și preoți cărturari români, pentru care îl felicităm călduros, nutrind în același timp speranța că exemplele prezentate în acest volum pot constitui pentru cititori modele demne de urmat, după cum ne-a îndemnat Sfântul Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” În postfața cărții, pr. prof. univ. dr. Cezar Vasiliu din Montreal- Canada, apreciază pasiunea răbdarea și aplecarea asupra vieții activității și operei scrise a unor cunoscuți ierarhi și profesori de teologie din perioada contemporană.„ Lucrarea este lăudabilă prin aducerea la zi a informațiilor privind opera scrisă a ierarhilor și profesorilor respectivi și, mai ales, prin emoția cu care autorul , care i-a cunoscut personal, le păstrează o indelibilă amintire, marcându-l sau călăuzindu-l în activitatea sa”. 




 Evenimentul prezentării cărții la Aleșd, a fost organizat de și la Biblioteca orășenească „Octavian Goga”, prilej onorat de prezența autorului și a soției sale Maria, precum și de cititori de literatură religioasă.



 Doamna Georgeta Ardelean, responsabila bibliotecii a salutat prezența autorului și i-a făcut o frumoasă și documentată prezentare a personalității și  lucrărilor sale. 
Cu mult har oratoricesc, pr. I.A.Bolba, a prezentat cartea , asemenea unei predici bisericești, în care „cuvântul de învățătură” s-a referit la cei 16 ierarhi și teologi. Atmosferă caldă prietenească, a caracterizat întreaga acțiune, încheiată cu autografe oferite cu multă dragoste de autor, celor care au achiziționat cartea.
                                                                    

                                                                                                         Nicu Răcuciu          

marți, 7 octombrie 2014

VERNISAJ FOTO OVI D. POP - ȘTEFAN TOTH


                                                     
Expozițiile și vernisajele de fotografii la Aleșd, au devenit manifestări artistice obișnuite, integrând orașul Aleșd în galeria marilor orașe din țară, beneficiare de arta fotografică. De această dată vernisajul de la Aleșd este ocazionat de Festivalul Fotografiei Chineze în România, dedicat zilei Naționale a Chinei și aniversării a 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și China.




 Cu o săptămână în urmă la Biblioteca Națională a României s-a lansat cea de a doua ediție a Festivalului Fotografiei Chineze în România, organizat de Asociația „Euro Foto Art”, sub patronajul Ministerului Culturii, Ambasadei Chinei în România și al Asociației Fotografilor din China. Expoziția comună a artiștilor fotografi români și chinezi, sub genericul„România și China pitorească”a cuprins o vastă tematică: peisaje, obiceiuri și tradiții populare, oameni și creații monumentale și s-a bucurat de un mare succes. Un succes similar, la avut și la Aleșd, prin cele 44 de exponate vernisate. Expoziția tematică a celor doi artiști fotografi, cuprinde crâmpeie din viața și realizările acestui mare și harnic popor aflat departe de România. Deschiderea vernisajului a fost realizată de Georgeta Ardelean, în calitate de gazdă, care a ținut o frumoasă pledoarie pentru arta fotografică, după care Letai Zoltan, viceprimar al orașului și pasionat artist fotograf, căruia i se datoresc aceste expoziții, a transmis mulțumiri d-lui Toth Ștefan, pentru includerea Aleșdului în în expozițiile itinerante organizate de Asociația ”Euro Foto Art”.În cuvântul său, Ștefan Toth, promotorul artei fotografice în România, cu recunoaștere internațională, a cărei personalitate este recunoscută și apreciată în țară și peste hotare, a făcut o succintă prezentare a exponatelor, însoțită de comentarii despre fapte și lucruri ce se „ascund în spatele imaginilor fotografice”.
 Ovi D Pop s-a referit în cuvântul său la aspectele surprinse din viața reală și marile realizări obținute în toate domeniile , valorificând potențialul uman, inventivitatea și hărnicia poporului chinez. Prezent pentru a doua oară la Aleșd, artistul orădean Thurzo Șandor Iozsef, a creat o plăcută atmosferă, interpretând la violă mai multe piese muzicale din repertoriul muzical românesc și chinez, 




demonstrând afinitatea și compatibilitatea între cele două domenii artistice, arta fotografică și muzica. Un moment inedit al vernisajului la reprezentat, lecția de artă fotografică, oferită și de această dată de Ștefan Toth, grupului de elevi însoțiți de prof. Monica Achim, prezenți la toate expozițiile de la Aleșd. Cu răbdare și profesionalism, artistul a depășit simpla prezentare a exponatelor, 


reușind să transmită elevilor informații din istoria și geografia Chinei.
                                                                                         OVI D POP
Prezent pentru prima dată cu lucrări în expoziția foto la Aleșd, Ovi D Pop ne-a împărtășit câteva repere din preocupările și realizările sale profesionale. 



Personalitate cunoscută în mediul de afaceri bihorean, în calitate de tipograf și editor, având ca domeniu predilect, turismul bihorean, cu toate obiectivele naturale și istorice, unele unice în țară, a folosit fotografia documentară și de interes publicitar, în promovarea celor 6 ediții de monografii ilustrate și a celor 5 ghiduri turistice( de buzunar) a județului Bihor. S-a remarcat prin realizarea unor interesante și unice fotografii aeriene, folosite în lucrările sale și în expoziții de gen. Fiind unul din sponsorii Clubului fotografic „Nufărul”, a fost atras și de fotografia artistică, reușind să devină într-un timp relativ scurt,( 2 ani), un adevărat artist fotograf.



Mărturie sunt cele 2 medalii de aur, obținute în anul 2013, la expoziții internaționale în România, 2 medalii de argint, obținute în Finlanda și Ucraina și multe alte mențiuni. Ambițios și perfecționist îți dorește să realizeze și în arta fotografiei artistice, lucrări de succes ca cele din turismul bihorean.




                                                                                                   Nicu Răcuciu