miercuri, 28 decembrie 2011

Vin colindătorii



 Elevii claselor Step By Step , însoţiţi de doamnele învăţătoare  Georgeta Turcuş, Monica Scorţe , Mariana Cociorva şi Rodica Şoit ,  ne -au adus minunata veste a Naşterii  Domnului.

 Ne-au colindat şi ne-au urat de sănătate , prosperitate şi viaţă lungă.


 Au  fost primiţi cu mare bucurie , cu fructe şi dulciuri , iar apoi le-am urat şi noi ca aceste sfinte şi frumoase sărbători să-i găsească alături de părinţii lor în pace şi fericire.

                                                                                                         Hristos s-a născut !

Lansare de carte

 Miercuri, 14 Decembrie , orele 12 , am fost gazdele acestui eveniment: lansarea la Aleşd a trei dintre cărţile
domnului Virgil Teodorescu Capriş , aleşdean la origini.

Este vorba despre două volume de poezie : " Între dragoste şi politeic " ,
                                                                   "Scrisoare către patria mea "
                                şi un volum de proză  " Povestiri cu tâlc". Aceasta din urmă fiind o interesantă lecţie de filosofie, de dragoste de viaţă, de Dumnezeu, de familie, de ţară, de prieteni, o lecţie a nădejdii şi împlinirilor în Creaţia Divină .



Un grup de eleve de la Colegiul "Alexandru Roman" , îndrumate de doamna profesoară Cadleţ Ana , au recitat din opera poetului.


La final s-au dat autografe.
                                                                       



                                                                               

                                                                                                                                Georgeta Ardelean


luni, 5 decembrie 2011

Campania antiviolenţă la Aleşd


    În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie colectivul bibliotecii noastre va organiza acţiuni menite să sensibilizeze opinia publică asupra pericolului violenţei în vieţile noastre, în familie , pe stradă, la şcoală.

Prima acţiune a avut loc la Şcoala „Constantin Şerban” la clasa doamnelor învăţătoare Scorţe Monica şi Cociorva Mariana.




    Copiii au primit fiecare o floare pe care erau scrise mesaje antiviolenţă , bineînţeles la nivelul lor de percepere şi rugaţi să poarte această floare pe toată perioada campaniei,  desigur , să aplice mesajele şi în şcoală şi acasă.

               

   Cu acest prilej au aflat şi părinţii despre campania antiviolenţă şi pentru că se apropie Sfintele sărbători de Crăciun am sfătuit pe toată lumea „Nu da, dăruieşte !''

         In cadrul aceleaşi  Campanii antiviolenţă , doamnele bibliotecare Silvia Kosa şi Denisa Alb, au fost la comunitatea rromă din Cartierul Obor şi au transmis mesaje pe înţelesul copiilor de vârstă preşcolară -la grupa doamnei educatoare Cristina Morar.



          Deşi sunt încă mici au promis să fie mai cuminţi, iar doamnele bibliotecare au promis să mai treacă pe la ei , dar mai întâi  îi aşteaptă la bibliotecă să vină să colinde.

CU PRIETENII ÎN LUMEA CĂRŢILOR








            Vineri , 25 noiembrie, o „ mare „ de copii au inundat biblioteca noastră.

            62 de copii conduşi de doamnele învăţătoare Petrişor Mihaela Simona, Iaz Mariana şi Mocan Floare au vizitat biblioteca în cadrul Proiectului educaţional „ Cu prietenii în lumea cărţilor” în contextul în care se observă o scădere a interesului faţă de lectură.

          După vizitarea bibliotecii am urcat cu toţii în Sala de conferinţe unde am avut un spaţiu mai generos pentru a discuta prima temă – apropierea şcolarilor de carte şi de limbajul scris, cultivarea gustului pentru lectură, pentru frumos, exersarea limbajului şi a variatelor posibilităţi de comunicare, prin acţiuni de parteneriat cu bilioteca.


         Următoarea temă o vom discuta luna viitoare spre nerăbdarea copiilor care nu se mai lăsau duşi de la bibliotecă.


                                                   Georgeta Lucia Ardelean

luni, 7 noiembrie 2011

halloween autohton




Atelier creativ de toamnă



a debutat cu de acum celebrul „Halloween”


Cunoscuta sărbătoare celtică răspândită de imigranţii irlandezi cu la fel de celebrul dovleac sculptat a prins şi la noi


Grupul de copii participanţi şi la Atelierul de vară , alături de noi adepţi au participat plini de entuziasm la sculptarea dovlecilor îndrumaţi de doamnele bibliotecare Urs – Hadadea Tamara şi Alb Denisa într-o atmosferă de veselie, râsete şi bună dispoziţie






A urmat o sărbătoare în parc cu prezentarea măştilor , a dovlecilor, în prezenţa părinţilor şi bunicilor care au pregătit şi gustări spre bucuria celor mici












Desigur toţi copiii au primit dulciuri şi mici cadouri şi toată lumea a fost cât se poate de mulţumită






marți, 1 noiembrie 2011

Pledoarie pentru carte :

Să citim fiecare cartea care ni se potriveşte cel mai bine !

Biblioteca noastră stă foarte bine la capitolul achiziţie de carte , vă invităm să vă serviţi...




Scriitorul Pop Simion spune : „Am ajuns la vârsta când ştiu dinainte tot ce scrie în cărţi. Pun mâna pe cartea nouă ,cartea rară, cartea de căpătâi, cartea unică , nepereche şi printr-un fulger mental, desluşesc ceea ce scrie întrânsa, dincolo de propoziţii, semne şi coduri grafice. Pun mâna pe Tine, Cartea mea rară, Cartea mea vie, Cartea mea neasemeni, Cum de nu mă pot lecui de Tine ?




Vă invităm la bibliotecă să găsim înpreună cartea potrivită şi cuvântul cu folos !



Georgeta Lucia Ardelean

joi, 27 octombrie 2011

Biblioteca noastră, între vechi şi modern

Din luna Martie 2010, biblioteca funcţionează într- un sediu nou – modernizat!

De aici am plecat..............










şi aici am ajuns







Sezonul vizitelor- Alesd

"Unica bucurie pe lume este de a începe ceva" spune Paolo Coelho, iar la
Biblioteca "Octavian Goga "  Aleşd ,


au început să vină valuri, valuri elevii claselor a doua , însoţiţi de doamnele învăţătoare .
   Nerăbdători şi fericiţi că au ajuns la bibliotecă , punând o grămadă de întrebări, au cutreierat biblioteca şi Secţia împrumut copii, au fost introduşi în lumea cărţilor , au aflat despre Regulamentul bibliotecii şi doreau toţi să se înscrie pe loc , sub privirile atente ale doamnelor învăţătoare Borbil Iustina şi Borodan Maria care au mai temperat puţin elanul cu promisiunea de a reveni foarte curând.



   Miroase pe la toate uşile a zacuscă şi dulceţuri şi pe străzi a frunze galbene , a venit toamna


şi la bibliotecă sezonul vizitelor.



                                                        Georgeta Lucia Ardelean

luni, 24 octombrie 2011

"Alesdul de ieri si azi"

Prin amabilitatea doamnei Viorica Tranulis biblioteca a intrat în posesia câtorva poze care au fost deja expuse în vară în sala de şedinţe a Primăriei.


Şi iată colţul pe care l-am realizat la bibliotecă „Aleşdul de ieri şi de azi "