15 Ianuarie – Ziua culturii naţionale

Dumnezeu a vrut ca Poezia românească să aibă o sărbătoare a ei. Şi- atunci ni l-a trimis pe Eminescu, la mijloc de Ianuar, să ne încânte cu muzica nepereche a cuvântului său de har. Ne-a îngăduit” să ne vedem sufletul” cum spune Geo Bogza în minunatul său basm intitulat „ Eminescu”. Înger bun , Eminescului i-au plăcut românii şi- a rămas printre ei ca unul de-al lor. S-a lepădat de veşnicie , pentru a înveşnici cântarea unui neam blând şi cântăreţ. Pentru a da contur germenilor latenţi ai geniului care scosese din izvorniţi de dor Mioriţa şi Meşterul Manole. Înger şi om , Eminescu este nu numai sinteza unui mod de viaţă ci şi trăire întru idee şi eternitate şi nu mai puţin piatră de temelie a cuvântului ziditor, a cuvântului care se descoperă în tainele universului şi naşte noi mistere. El este însăşi emblema fiinţei româneşti, un Ianuar intrat în poveste, în eterna poveste a Poesiei. La 15 Ianuarie , un înger a coborât printre noi, înveşnicindu-ne. Olimpul poeţilor, de-atunci, este urcat şi de români. Aşa a început doamna Ardelean Georgeta cuvântul la aniversarea celor 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. `

Acţiunea a avut loc la Centrul de zi pentru persoane vârsnice şi a avut loc în colaborare cu Colegiul Tehnic „Alexandru Roman „.

A urmat o prezentare power – point cu imagini din viaţa şi activitatea poetului şi fond muzical spre deliciul celor prezenţi din ce în ce mai mulţi spre bucuria noastră . Momentul a fost realizat de doamna Urs Hadadea Tamara.

A urmat un alt moment foarte gustat de cei prezenţi, un recital de poezie susţinut de elevele Popovici Valentina , Achim Elisa şi Opre Miriam. Un bonus a fost vizionarea „ Interviu cu Dumnezeu „ a lui Octavian Paler. Şi pentru că toată lumea era atât de încântată doamna Ardelean le-a citit şi basmul „Eminescu „ de Geo Bogza.

EMINESCU BASM de Geo Bogza „Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe pământ , sub chipul unor moşnegi gârbovi, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte,iar la căderea nopţii băteau pe la uşile oamenilor şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând i-a prins noaptea pe câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi şi tot rătăcind ei prin întuneric, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă.

Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie , dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate şi au răspuns : - Oameni buni ! Atunci omul, potolind câinii , i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe:- Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore , dă fuga la fântână după o doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte... Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc. A doua zi dimineaţa iar le-au dat să se spele, i-au ospătat , le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun. Şi cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu : -Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos! -Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre , c-ai văzut că nu erau nevoiaşi ? -Doamne , fă ceva,fă-i ca să -şi vadă măcar o dată sufletul ! -Să-şi vadă sufletul spui , Sfinte Petre ? Da , Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela de colo ... Bine , Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu , privind gânditor satul din vale.

Iar după o vreme , din neamul acela de oameni s-a născut MIHAI EMINESCU.