” Ceaiul de la bibliotecă ”

 ” Ceaiul de la bibliotecă ”

    Parafrazându-l pe marele Caragiale - a cărui operă pare că e mai actuală ca orisicând , am intitulat activiatea noastră nu Ceaiul de la ”Five o clock ”, ci ceaiul de la bibliotecă.

      A prins tare bine aceasta activitate , in care copiii de la AfteSchool Orion au deprins câteva din tainele vindecătoare ale plantelor medicinale si aromatice ! Așa au inceput să deosebească după miros și aspect câteva din binefăcătoarele ceaiuri : de busuioc , mentă , gaăbenele , chimen, fructe de pădure etc.

   Totodată au aflat  din cărti pentru ce afecțiuni sunt benefice .

 In cele din urmă am incheiat activitatea cu un delicios ceai de fructe de pădure cu puțina lămâie . 

                                                                            

                                                                                          Bibliotecar, Urs H. Tamara

„Ziua Internaţională a Cititului Împreună”

 

„Ziua Internaţională a Cititului Împreună” sau „Ziua Internaţională a Cititului cu voce tare” este un eveniment global inițiat de Asociaţia LitWorld și marcat în peste 100 de țări, în prima miercuri din luna februarie. Prin această zi se doreşte să fie atrasă atenţia comunităţii internaţionale asupra importanţei cititului și a alfabetizării ca drept fundamental al omului.

În România evenimentul a început să fie marcat din 2015, Asociaţia „Citim Împreună România” organizând acțiuni în acest sens.

         Asadar numai bine venita poate fi o astfel de Zi,   fiindca nu ne-am intalnit de mult... ca sa putem citi impreuna , ca sa puteam visa impreuna cu ochii deschisi , da tinand in maini o carte ! Si pentru ca acesta sa fie posibil ne-am intalnit cu minunatii curiosi de la AfterSchool Orion - Alesd.

  

                    Am citit ”Impreuna cu Luca ”...

                             despre cat de importanta e familia si despre cum sa poate realiza arborele genealogic. 

     Si fiindca ne este dor de primavara am ”calatorit putin si printre ierburi si flori  ” si am aflat ca aceasta interesanta carte 

  ”Calatorie printre ierburi si flori ” de Iulia Iordan - a fost premiata  pentru ”Cea mai frumoasa carte pentru copii ” in  anul 2013. Si nu e nici o mirare ca e asa , pentru cate lucruri interesante am aflat citind-o!

      

 Am avut apoi o discutie incitanta despre carti -autori - nemurire si mai ales neuitare !

       O da ! neuitare- caci despre neuitare e cititul sau despre aducere-aminte sau despre faptul ca poti ”trai ” atatea vieti cate carti citesti !

               Si ca  sa facem acesta zi si mai vesela , am inceput sa o coloram putin !

                                   Sa ne vedem cu bine si pana data viitoare sa mai si citim  !

                                                                                                                                 Tamara   Urs

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

 

 

      

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului^[1][2] este ziua de 27 ianuarie din fiecare an și este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului. Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.

        La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale^[3], Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

 

 

  Lagărul de concentrare Auschwitz

 

 

   Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

Ruine de barăci la Birkenau

După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim, transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La momentul construirii acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale mitralieră. Doi ani mai târziu, capacitățile de "cazare" ale lagărului Auschwitz I nemaifiind încăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II). Aceste două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime se executau sub deviza "munca eliberează", înscrisă pe frontispiciul porții de la intrare, cu litere de fier forjat - dovadă a cinismului conducătorilor naziști. Semnificația acestui slogan urma să fie prea curând înțeleasă de către deportații aduși cu forța în lagărele respective. Atât înainte, cât și după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, că niște vite, deportații erau dispuși în rânduri compacte și sortați pe peroane.

   

 Am vizitat Lagărul de concentrare Auschwitz  și am și acum în minte sentimentele de atunci , nodul din stomac ,anxietatea pe care am simțit –o în locul acela sumbru înconjurat de sârmă ghimpată , coșurile de fum și clădirile în care erau gazați și arși atâția oameni nevinovați , barăcile în care dormeau grămadă în frig și morți de foame unde și acum miroase a moarte …

    O dată în viață trebuie vizitat  Lagărul de concentrare Auschwitz spre aducere aminte !

 

                                            Ardelean Georgeta Lucia

 

      

 

 

24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza

 

  În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Alexandru Ioan Cuza, artizanul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană din Constantinopol.

Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei.

A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor.

La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni.

În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza.

În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte.

Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.

Constituția adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi a primului guvern unitar, prin reformele sale – adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului -, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

 

                                                  Ardelean Georgeta Lucia