24
ianuarie 1859:
„Mica Unire”, primul pas spre România. Unirea Principatelor Române sub domnia
lui Cuza
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii
sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”,
realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă
politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima
etapă în crearea statului unitar român modern.
Unirea celor
două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat
uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail
Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Alexandru
Ioan Cuza, artizanul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche
familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari,
comişi, ispravnici. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de
origine greco-italiană din Constantinopol.
Deşi au
existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând
temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi
piardă din influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au
demonstrat dorinţa de unire a populaţiei.
A urmat
toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru
domnitor.
La 5
ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a
ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor
moldoveni.
În Ţara
Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti
erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel
că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza.
În şedinţa
din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui
Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii
Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a
Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși
în cele două Principate să fie persoane distincte.
Astfel, Cuza
a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută
de către marile puteri pe parcursul domniei sale.
Constituția
adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România, iar la 1
decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.
Domnia lui
Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă
dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea
primului Parlament unic al României şi a primului guvern unitar, prin reformele
sale – adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală,
secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului -, domnia
lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.
Ardelean
Georgeta Lucia
