joi, 9 februarie 2017

Uniunea Femeilor Bihor (UFB) înființată și la Aleșd

    Uniunea Femeilor Bihor (UFB) a organizat miercuri seara, la biblioteca Octavian Goga din Aleșd o întâlnire cu noi membrii ai organizației din localitate. Întâlnirea a fost organizată pentru ca membrii UFB din Aleșd, şi nu numai, să cunoască cât mai bine intenţia şi platformele organizației.

La eveniment au luat parte şi au răspuns la întrebările celor prezenţi Pop Ana Angela (Președinte UFB), Dindelegan Mihaela (vicepreședinte UFB) și Po
pa Maria (vicepreședinte UFB).

Și-au expus pe rând obiectivele pe care îl au ca reprezentante alese şi de asemenea modalităţile prin care şi-au propus să îşi atingă obiectivele. În finalul întâlnirii, Dulca Manuela a fost desemnată Președinte al Organizației Locale UFB Aleșd.

marți, 17 ianuarie 2017

EMINESCU ÎN DURATĂ ETERNĂ 16 ianuarie 2017

  „Într-o lume care tinde să se globalizeze, o academie națională europeană, așa cum este Academia Română, are astăzi o misiune urgentă și de mare responsabilitate: să medieze corect între tendința integrării și identitatea națională. Rolul Academiei este acela de a apăra identitatea națională, să aducă valorile ei profunde , inestimabile, ținând cont și de tendințele actuale ale dezvoltării umanității” a precizat academicianul Ionel – Valentin Vlad, președintele Academiei Române la Sesiunea solemnă de Ziua Culturii naționale și Ziua lui Mihai Eminescu. De câțiva ani la propunerea Academiei, Parlamentul a votat ca această zi să fie Ziua Culturii Naționale. „O întâlnire potrivită rodnică, o alianță simbolică pentru noi românii, și pentru toți aceia care consideră că, între valorile lumii, cultura este și rămâne esențială. 

Este esențială pentru că ea reprezintă valorile spiritului național și modul nostru de a fi, al unui popor în lume, de a primi și exprima relațiile cu alții, adică identitatea noastră,” a spus academicianul Eugen Simion, cu aceeași ocazie. Și în acest an, sărbătoarea culturii naționale a rămas în grija unităților școlare și a instituțiilor de profil. Mass – media a relatat pe larg activitățile organizate cu acest prilej, care se înscriu în misiunea de mare însemnătate de promovarea valorilor culturii, păstrarea și apărarea identității naționale, a limbii române și a istoriei românilor. Activități omagiale, având ca tematică viața și opera lui Mihai Eminescu sau desfășurat atât în zilele premergătoare zilei de 15 ianuarie, cât și cele ce au urmat. 

La Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”! din Aleșd, sub genericul „Eminescu în durată eternă” luni, 16 ianuarie, elevi din clasele gimnaziale și liceale, pregătiți de profesoarele: Baican Șarlota, Dios Carmen și Cuciula Monica coordonator prof. Ana Mihaele Cadleț, au prezentat în fața elevilor și a invitaților o interesantă și valoroasă activitate. Obiectivele urmărite de organizatori sau referit la: -Conștientizarea de către elevi a semnificației majore a Zilei Culturii Naționale; – Elogierea celei mai importante voci a liricii românești – Mihai Eminescu; – familiarizarea elevilor din gimnaziu cu activități cultural – artistice; – Asigurarea transdisciplinarității prin îmbinarea unor domenii complementare (literatură, istorie, teatru, muzică informatică)În acest context, în afară de poezii și cântece pe versuri din lirica poetului, am reținut prezentarea power- point „Relația lui Eminescu cu Iosif Vulcan și revista „Familia”; ”Interviul imaginar”, scris de elevul Adrian Bogdan din clasa a X-a, și comedia „Gogul tatii” de Mihai Eminescu. S-a remarcat disponibilitatea și talentul artistic ale unor elevi. 

De asemenea memorarea de către elevi a poeziilor recitate. O prezentă permanentă la toate activitățile culturale organizate de școală și Biblioteca orășenească, elevul Adrian Bogdan, a uimit și cu această ocazie prin sceneta”Interviu imaginar cu Eminescu” , în care a îmbinat în dialoguri „fericite”, valoarea operei, personalitatea poetului, cu imaginația sa literară. 

Felicitări lui și d-nei profesoare Ana Mihaela Cadleț care îl îndrumă și încurajează.

marți, 8 noiembrie 2016

Memoria Holocaustului în cuvinte

Miercuri, 12 octombrie la Biblioteca Octavian Goga din Aleșd s-a desfăşurat activitatea intitulată „Memoria Holocaustului în cuvinte”, coordonată de prof. Alina Buzle în colaborare cu prof.Antonia Silaghi.

Pentru a marca Ziua Holocaustului în sala Mare a bibliotecii din Aleșd s-a organizat o expoziţie de cărți despre Holocaust si o proiecție video cu mărturii din acea perioada .Doamna bibliotecara Urs Tamara a prezentat importanţa comemorării victimelor Holocaustului cat si evitarea repetării acestor orori umane.

Activităţile dedicate comemorării acestei zile au continuat cu prezentarea unei proiecţii video, care a adus în prim plan esenţa tragediilor petrecute în lagărele de concentrare din perioada celui de-al doilea Război Mondial.

duminică, 18 septembrie 2016

​LANSARE DE CARTE

14 septembrie 2016

Preotul Ioan Aurel Bolba, cunoscut publicului și în calitate de  scriitor, autor a zece cărți, „recidivează cu cea de-a doua ediție revizuită și adăugită „Episcopi ortodocși ai Oradiei”. În „Cuvânt Înainte” autorul motivează apariția acestei  ediții pentru a completa la zi șirul întâistătătorilor succedați pe scaunul episcopal al Oradiei. Un alt temei pentru retipărirea cărții este împlinirea a 320 de ani de când „Diploma Leopoldină” din 4 martie 1695 îl confirmă pe Efrem Banianim ca episcop al Oradiei și Agriei, urmat în scaun de Petru Hristofor (1708 – 1712), iar din 1712 până la Războiul de Reîntregire a Neamului, Episcopia Oradea rămâne fără episcop.  Și în sfârșit , tot în anul 2015 sau împlinit 95 de ani , de când Regele Ferdinand , după ce țara a fost Reîntregită (30 dec. 1918) a promulgat legea de înființare a Episcopiei Oradiei( 30 august 1920)Această carte este o monografie biografică a întâistătătorilor Eparhiei Oradiei, care au ocupat scaunul episcopal timp de 95 de ani și evoluția fenomenului religios în acest mirific colț de țară românesc. Foarte bine documentat, utilizând un limbaj specializat și un stil gazetăresc, autorul creionează , viața, studiile, activitatea misionar pastorală, teologică și ecumenică a celor 7 ierarhi, slujitori ai bisericii ortodoxe românești , dorind să lase mărturie despre aceste figuri luminoase de vastă cultură, care au contribuit la menținerea credinței ortodoxe în spațiul geografic al din nord – vestul țării. Lucrarea de față, arată în „Prefață” dr. Stelian Gomboș, este (re) scrisă cu multă dragoste , abnegație și conștiință istorică apologetică și misionară de către părintele ioan Aurel Bolba cu seriozitate, maturitate și discernămnânt duhovnicesc. Dacă ar trebui să-i facem o scurtă caracterizare sau un rezumat cărții de față, vom aprecia că este o lucrare mai ales de sinteză, dar care surprinde și unele detalii, ori nuanțe din biografiile celor șapte ierarhi și viața acestei eparhii a Bisericii Ortodoxe Române, în această perioadă istorică interbelică, modernă și contemporană deosebit de bogată și foarte variată în multe și diferite evenimente. Cartea a fost lansată la Biblioteca orășenească „Octavian Goga” din Aleșd, joi 8 septembrie 2016, un loc predestinat unei astfel de manifestări, printre rafturile cu cărți, unde cu siguranță își va găsi locul de cinste și această carte.

 Este cea de a treia lansare a unor cărți a preotului Ioan Aurel Bolba, în biblioteca din Aleșd: „Pelerini în Țara Sfântă”,noiembrie 2013; „Figuri luminoase de ierarhi și preoți cărturari”, octombrie 2014, precum și cartea de față, septembrie 2016. După o scurtă prezentare a vieții și operei sale de către Georgeta Ardelean , responsabila bibliotecii și amfitrioana evenimentului, a luat cuvântul autorul , care a făcut o frumoasă prezentare a personajelor descrisă în carte . Un desăvârșit orator, vocație desăvârșită în calitate de slujitor al altarului, calmul și vocabularul elevat au captat atenția auditoriului timp de 45 de minute, trezind curiozitatea celor prezenți de ași procura cartea cu autograful autorului. 

A urmat un dialog despre  menirea bisericii în educarea moral – creștină a tineretului, discuții la care și-au adus aportul  cei doi preoți prezenți la eveniment și cadre didactice.
                                                                         
                                                                        Nicu Răcuciu        

duminică, 15 mai 2016

MEMORIA LOCULUI

Ultima manifestare care a încheiat „Săptămâna culturală aleșdeană” a fost dedicată oamenilor și istoriei acestor locuri. Sub acest generic, Biblioteca orășenească „Octavian Goga”și colaboratorii săi, se străduiesc să cinstească și să readucă în actualitate, oameni, fapte și întâmplări, monumente laice și religioase, care întregesc istoria locului. Este a V-a ediție a acestui gen de activitate care s-a dovedit atractivă și emoționantă. Ediția din acest an a fost dedicată în exclusivitate Bisericii de lemn din satul Peștiș,

 sat aparținător orașului Aleșd, mărturie a credinței și tradițiilor creștine, a românilor de pe aceste meleaguri.  Activitatea s-a organizat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” și Liceul Teoretic „Constantin Șerban”, cu adresabilitate pentru elevi și nu numai. Ajunși la fața locului, elevii însoțiți de profesori și personalul bibliotecii, au vizitat interiorul bisericii, au făcut poze și au ascultat informații despre istoria bisericii și elementele arhitecturale care o compun.

 Aceste date au fost diseminate de d-na Georgeta Ardelean, responsabila bibliotecii. Câteva date de referință: Biserica de lemn din Peștiș, reprezintă alături de bisericile de lemn surori, din satele bihorene, vestigii importante care vorbesc despre credința ortodoxă a strămoșilor noștri, ca element definitoriu al păstrării identității noastre naționale. În Transilvania, mai evident decât în ori ce alt loc din România, fenomenul de deznaționalizare și desființarea bisericii și credinței ortodoxe, s-a manifestat mai puternic. Cu atât mai mult păstrarea locașurilor de cult, ca singurele bastioane împotriva vrășmașilor de tot felul, reprezintă o istorie a faptelor săvârșite de strămoși, de care trebuie să fim mândri. Aceste glorioase amintiri la fel cu bisericile care sau păstrat sunt adevărate „icoane” a eroilor necunoscuți care ne-au lăsat moștenire limba română și credința ortodoxă.. Atestată documentar în anul 1797, cu siguranță construită la fel cu celelalte biserici de lemn din zonă,

 a căror date de naștere se cunosc, la începutul secolului al XVIII. Modificări importante au fost aduse în anii: 1797, 1862, când turnul este refăcut și a fost adăugată prispa în jurul bisericii.

 În anul 1922 este reparată din nou. Biserica are ca și hram„Buna Vestire”sărbătoare pictată pe o icoană a cărei vechime nu este cunoscută .Inscripțiile găsite pe diferite elemente din construcție îi pomenește pe: Bocșe Mihaiu, care în 1797 a lucrat la această biserică, pe Poinar Mikloș assessor consistorial, precum și data de 1797 când a avut loc renovarea: „Hoc Templum ren(o)vatum est in anno 1797”.

 Pictura iconostasului, cu o puternică influență barocă,datează din anul 1810. Iconostasul și pictura  ușilor împărătești și diaconești sunt atribuite pictorului  Ioan Zugravu din sudul României. Biserica se află pe lista monumentelor istorice, cu speranță că, v-a beneficia de renovare prin proiecte europene și guvernamentale și inclusă în circuitul turistic al orașului Aleșd și județului Bihor. În cadrul vizitei, elevii de la C.T. ”Alexandru Roman”, însoțiți de prof. Livia Irimescu, pe fondul dangătului sonor al clopotelor bisericii au cântat frumoase pricesne. 

Vizitatorii au petrecut în această biserică monument, clipe de pioșenie și reculegere.
                                                             Nicu Răcuciu

SĂRBĂTOAREA PATRONULUI SPIRITUAL „OCTAVIAN GOGA ”

Biblioteca orășenească din Aleșd, poartă un nume cu rezonanță în literatura română „Octavian Goga”Acest nume onorează și impune admirație și respect. Așa cum se obișnuiește, anual, se sărbătorește festiv ziua patronului spiritual, ocazie de aducere aminte a biografiei și operei sale. Biblioteca din Aleșd îl omagiază pe Octavian Goga în fiecare „Mai”, începând din anul 1994. Genericul ediției cu nr. XXII a fost intitulat: „Satul și țăranul în versiunea lui Goga”. Dacă în edițiile trecute , cu acest prilej au fost invitați personalități din cultură, pentru a aborda diferite aspecte din viața zbuciumată a poetului și secvențe din valoroasa sa operă, în acest an rolul de a-l prezenta a revenit elevilor de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”. Sub îndrumarea profesoarelor: Șarlota Baican, Carmen Dios, Monica Cuciula, în coordonarea prof. Ana Mihaela Cadleț, elevi filologi, iubitori de literatură au realizat un frumos și inedit spectacol de poezie, muzică și teatru. Moderatoarea activității, Sorina Mateș, cls. A XI-a D,  în preambulul activității a spus: „În acest an se împlinesc 135 de ani de la nașterea lui Octavian Goga, poet, publicist, academician, politician, prim-ministru al României pentru câteva luni și vicepreședinte al Academiei Române. Adică o personalitate complexă  a națiunii noastre” Prezentarea vieții și operei lui Octavian Goga, s-a realizat în PPT de către Larisa Lascău, prezentare intercalată de recitări și cântece. Printre trăsăturile definitorii care l-au caracterizat pe Goga a fost apartenența la neam și sincerul patriotism. Radu Ilea din clasa a X-a, cu vocea sa plină de sensibilitate a exemplificat acest aspect prin cântecul „Nu uita că ești român”.

Pe un perete al sălii, elevele: Mădălina Vandici cls. XII-C, Alexandra Pop- Groza și Larisa Bozga, din cls. A IX-a C, au realizat desene inspirate din poezia lui Goga. Țăranul român cu care se identifica și care „ filtrează durerile poporului  prin sufletul său și se transformă într-o trâmbiță de alarmă”, este oglindit  în poeziile : „ Rugăciune,”, „Cade-o lacrimă”, „Mi-a bătut un moș în poartă”.„Bisericuța din Albac”.

 Despre primul său volum de versuri, poetul spunea că trebuia  numit „Acasă”, deoarece este monografia un ui sat: „Am luat toate figurile tipice ale satului și le-am făcut să defileze înaintea mea”. În aceeași notă de exemplificări sau derulat și alte aspecte prin recitări și cântece din lirica poetului. Surpriza activității, a fost sceneta cu titlul „Politica Eului liric”, scenariul și regia aparținând elevului Adrian Bogdan  din clasa a IX-a A, în interpretarea a 10 colegi.

 Pasionat de literatură și istorie, în  inocența sa, folosind câteva informații de la un cunoscut din București, a abordat un domeniu controversat și mult contestat de istorici, privind implicarea politică și orientarea profascistă a lui Octavian Goga. În prefața acestei scenete, autorul, adresându-se spectatorilor, scoate în evidență patriotismul naționalist a lui Goga, care avea în intenție transformarea țării în republică. „ curentul nazist românesc, afirma autorul, nu era ca cel german și italian, ci unul specific românesc având ca ideal libertatea și bunăstarea poporului”. Sceneta tratează ultimele zile ale guvernului Goga și declinul său politic inevitabil. Întregul  spectacol prezentat a fost susținut muzical la flaut de elevele: Alexandra Radu, Klaudia Morong, Adina Hidiș, care au asigurat fondul muzical și momente solo. Spectacolul se încheie cu cântecul „Cântă cucul, bată-l vina”interpretat cu mult patos de eleva Ina Rus cls. a V-a,

 după care moderatoarea a concluzionat: „ Nu știm dacă a răsunat azi Bucovina, dar în sala bibliotecii și în sufletele noastre a răsunat glasul poetului, emoția folclorului, vocea trecutului” Organizatorii le-a mulțumit și le-a oferit diplome.

                                                                                                                Nicu Răcuciu