vineri, 11 mai 2018

OCTAVIAN GOGA – OMAGIAT LA ALEȘD




Luna mai a fiecărui an, debutează în orașul Aleșd, cu manifestări cultural educative organizate de Biblioteca orășenească „Octavian Goga”, sub genericul „Aleșd Zile de Cultură”. O primă manifestare comemorativă a fost dedicată poetului Octavian Goga, patronul spiritual al bibliotecii, organizatoarea manifestării. Desfășurată în ziua de 7 mai, dată jubiliară, având în vedere cei 80 de ani de la trecerea în neființă a poetului, precum și 25 de ani de omagiere a poetului la Aleșd.





De-a lungul timpului cu acest prilej sau desfășurat simpozioane, mese rotunde, comunicări științifice etc. la care au fost invitațe personalități distinse ale culturii și literaturii românești. În multe ediții sau organizat vizite la Muzeul memorial Octavian Goga din Ciucea, unde sau ținut diverse activități cuprinzând și recitări din opera poetului. Ediția jubiliară din acest an fost organizată integral de Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”,în parteneriat cu Biblioteca orășenească, în sala de proiecții a liceului.
Au onorat evenimentul d-l primar al orașului, Ioan Todoca, prof. Ing. Valeria Vasile și prof. Melania Joldea, director și director adjunct al colegiului, cadre didactice, colectivul bibliotecii și elevi, unii în dublă ipostază de interpreți și spectatori. Coordonatorul întregii activități a fost d-na prof. Cuciula Monica Simona, care împreună cu colegele sale din comisia de limbă și literatură română, prof: Baican Șarlota, Cadleț Ana Mihaela, Marian Mădălina, Dios Carmen, Manea Camelia, au realizat o amplă și complexă manifestare, structurată pe arii tematice: aspecte biografice, fiorul religios, imaginea dascălului, patriotismul înflăcărat în credința lirică, precum și ipostaze ale poetului surprinse de presa vremii.
Titlul manifestării: „Octavian Goga flacără vie a altarului unității naționale”este dedicat și se încadrează în activitățile dedicate „Centenarului Unirii”. După o scurtă prezentare power- point a biografiei poetului, realizată de eleva Pișek Anca din cls. a X-D, d-na prof. Dios Carmen a făcut o frumoasă pledoarie pentru meseria dascălului de a insufla elevilor dragostea de țară, de neam, de poezie, de literatură. „Nu este meserie mai nobilă decât aceea de dascăl, căci aceasta lucrează cu mintea și cu sufletul învățăceilor săi. Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi, astfel încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie” spunea Plutarh, iar printre cei care au înțeles cel mai bine acest lucru a fost Octavian Goga, cel care a descris atât de frumos firea și menirea dascălului în poezia „Dăscălița” Meseria de dascăl este însă și mesianică. În viziunea lui dascălul este cel care ține nestins „focul dragostei de țară”. Chipul dăscăliței, de o puritate angelică, având frumusețea unei icoane, reprezintă la Goga, oglinda sufletului ardelenilor. Fiorul religios în viziunea lui Goga a fost realizat de d-na prof. Marian Mădălina: „ Unul este cel ce seamănă și altul cel care seceră, zice cuvântul scripturii, dar cel ce face să crească și rod îmbelșugat să aducă, este Dumnezeu. El este cel care trimite ploaie, trimite noroadelor la vremuri de răscruce oameni mari, prin care tot el lucrează și prin ei se scrie istoria. Astfel a apărut Octavian Goga, în istoria neamului nostru, la răscruce de grele încercări, ca „un mag de lege nouă”apostol al vremurilor sale ,semănător de credințe și biruințe”. Acest fior religios, care străbate poezia lui Goga, se datorează familiei sale, căci în ascendența poetului se regăsesc un șir lung de preoți ortodocși, cărturari vrednici, pasionați și neînfricați susținători ai latinității limbii și poporului român. În multe poezii a cântat satul tradițional, cu datini și obiceiuri creștine. A dorit să dea o monografie sufletească satului ardelean și de aceea ruga este pentru neamul său: „Rugăciune” ” E sărbătoare”. La Octavian Goga credința se împletește cu patriotismul fierbinte , iar crezul său este cel a ideii naționale legat organic de cel a ideii creștine, doi poli ai axei de existență a neamului. Rugăciunea lui Goga este fierbinte, rostită cu patimă pentru neamul său și cu smerenie și evlavie în fața celui atotputernic, căci scopul ei e sfânt.„unitate și credință”. Ideea a fost concretizată cu poeziile : „Rugăciune” și „Fără Țară”, recitate de elevele: Braic Ane Marie și Bradea Crina din clasa a X D. Tema patriotismului este surprinsă în poeziile: „Țara mea de suflet” „Ceahlăul”, „În mormânt la Argeș”recitate de elevii : Achim Iulia, Beleș George, și Liță Marcus din clasa a XI Gobordan Lavinia din clas a XII D. Ideea unității naționale și patriotismul poetului au fost ilustrate de poezia „pătimirii noastre. Ziarist și orator strălucit, eseist și om politic remarcabil , Goga n-i se dezvăluie ca un militant neobosit pentru cauza națională , pentru desăvârșirea unității naționale a poporului român. În lirica sa se întrevede strădania lui Octavian Goga de a închipui și realiza o țară unită. Întreaga țară a poetului, cu natura, cu oamenii, cu istoria și poveștile ei, constituie substanța poeziei sale. Asemenea unui preot O. Goga a pregătit neamul său, să se împărtășească din dorul Unirii. Deși are conștiința unei istorii vitrege, lui Goga nu-i lipsește ideea speranței într-un viitor luminos , „credința în vremea ce va să vie”, în „visul de împlinit”, în „ziua mare a-nvierii”. Edificatoare în acest sens sunt poeziile: „Apostolul”, „Clăcașii”, „Plugarii”, „Oltul”, „Rugăciune”. Având în vedere abilitatea politică a poetului, d-na prof. Cadleț Ana Mihaela, a ilustrat câteva ipostaze ale lui Goga,  surprinse în ziarele vremii. „Realitatea ilustrată nr. 270 din 31 martie 1932; Viața ilustrată nr. 4 iunie 1934; Viața ilustrată nr. 6 iunie 1938, Ziarul Făclia. ro, Ion Dodu Bălan„ Octavian Goga – „monografie” Ediția a II-a Editura Minerva 1975, Aurel Rău „Octavian Goga cenzurat” ed. Dacia. În aceste secvențe sunt redate interviuri, articole, testamentul lui Octavian Goga etc.
Întreaga manifestare a fost presărată cu cântece patriotice interpretate de două voci de excepție aparținând lui Ile Radu și a Inei Rus. Manifestarea s-a încheiat cu sceneta „Politica eului liric”, partea a II-a , scrisă și regizată de Bogdan Adrian din clasa a XI-a A . Au interpretat:; George Cofar, , Madar Grațiana, Arsenie Diana, Horvath Larisa, Dan Andrada, Pothora Paul, Cziaky Eduard , Bogdan Adrian Ștef Raul. Chiar dacă conținutul scenetei scrise de Bogdan Adrian este o ficțiune literară, în care autorul îmbină evenimente și personalități istorice cu momente de ficțiune imaginară, apreciem talentul și pasiunea sa pentru cercetare, pentru istorie și literatură. Aceste calități le considerăm talent, care cu perseverență și muncă pot deveni preocupări definitorii. Frumoase cuvinte referitoare la conținutul și interpretarea cântecelor și poeziilor, au fost adresate de primarul orașului d-l Ioan Todoca și d-na Valeria Vasile directorul colegiului.
Felicitări întregului colectiv care s-a implicat în realizarea acestui deosebit eveniment.
                            

                                                                                 Nicu Răcuciu

DIN DRAGOSTE DE CARTE !






                     Donație importantă de carte pentru biblioteca noastră !

       O familie îndrăgostită de carte și de lectură a hotărât să doneze  bibliotecii noastre toată colecția de carte strânsă de-a lungul timpului de părinți .
       Cu origini aleșdene familia Nemțeanu Daniel și Lucia au dorit să așeze cărțile în rafturile unei biblioteci spre folosul unei întregi comunități .
        Cel care a strâns această colecție de carte este domnul Nemțeanu Paul (1929 – 1992 ) cadru didactic la Institutul Politehnic București .
        Fiul Daniel a copilărit la familia Zembrea Teodor și Eugenia în perioada 1960 – 1976 și a făcut primele două clase la Școala din Aleșd.







     Cărțile bine întreținute , unele legate cu multă dragoste sunt din toate domeniile : beletristică , clasici , cărți de călătorie , artă , bibliografie școlară .
     Varietatea domeniilor cărților primite denotă apetitul pentru lectură și efortul financiar într-o perioadă în care cumpărarea unei cărți presupunea relații și bani .



     Mulțumiri din partea colectivului și întregii comunități pentru această donație binevenită !


                                                     Georgeta Lucia Ardelean

marți, 17 aprilie 2018

Poftiți la cărți noi !




           Poftiți la cărți noi !



           Poftiți la cărți noi !

    Cartea mantaua sufletului , ocrotitoarea creierului , binecuvântata carte  !
O ofertă bogată de carte oferim cititorilor noștri , primul stoc de carte nouă  din acest an,  deci grăbiți-vă , vă așteptăm !

miercuri, 28 martie 2018

TARGUL PRIMAVERII









Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor, decât străvechile sale tradiții și obiceiuri, precum și măiestria de a le pune în valoare. Turistul indiferent de originea sa, va fi surprins să descopere în România un loc plin de legende, vestigii istorice, mituri și tradiții, păstrate de-a lungul veacurilor.
Bogăția trebuie valorificată și pusă în valoare. Grecia de pildă este o țară săracă în bogății și frumuseți ale naturii precum are România. Ei însă având o cultură și civilizație antică, embrion a culturii europene, o promovează prin toate mijloacele, creând „istorie” din fiecare ruină , din fiecare piatră. Noi românii trebuie să învățăm cum să promovăm cu. ceea ce ne-a înzestrat Dumnezeu și natura . Una din metodele cele mai utile și practice pentru atragerea turiștilor , sunt târgurile turistice tradiționale și tematice. În acest context, Primăria orașului Aleșd prin Centru Național de Informare și Promovare Turistică a luat inițiativa de organizare a unui târg de promovare turistică pentru promovarea produselor tradiționale și încurajarea meșterilor populari din oraș și împrejurimi. Locația aleasă, Cantina socială a primăriei. 








Scepticismul unora în reușita târgului a fost contrazisă de cele 20 de standuri (capacitatea sălii nu permitea mai multe) care au uimit publicul prin măiestria și inventivitatea creatorilor populari. Varietatea produselor expuse, în special cele alimentare au scos din nou în evidență posibilitatea preparării produselor „bio” în gospodăria proprie și de ce nu valorificate prin mici unități comerciale.
Am remarcat în acest sens standul Colegiului Tehnic nr. 1 din Vadu Crișului, care a excelat prin produse de cofetărie și patiserie produse cu talent de un pasionat „viitor” mare chef în domeniu, Claudiu Rad, elev în clasa a XII-a a Colegiului Tehnic., fost participant la concursul „Chefi la Cuțite” .





 Pe același stand au fost expuse produse de ceramică, precum și costume populare autentice. Tot în domeniul alimentar am remarcat o gamă de produse conservate în casă: murături, dulcețuri, sosuri etc. produse de Hotopan Gheorghe din satul Colești, care a folosit doar ingrediente naturale: ardei iuți, gogoșari iuți, ciuperci, flori de tei etc. Elevii din ciclul primar de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman, ajutați de mamele lor au expus tot felul de prăjituri apetisante, interzise diabeticilor, Un stand aparte tot cu produse alimentare, a d-nei Rodica Merț a încântat papilele gustative ale publicului cu plăcinte umplute cu brânză. cartofi, varză, după metoda tradițională







 În domeniul produselor de artizanat s-a remarcat standul d-lor Ica Silaghi și Bonța Marcela, care au expus obiecte croșetate de o mare varietate. Informarea și promovarea turistică au atras atenția vizitatorilor cu tot felul de produse turistice, materiale și activități. Amintim: Centrul de Informare și Promovare Turistică Aleșd, ”Watter Tim” din Vadu Crișului cu materiale promoționale și și echipamente de rafting,„ Aventura Trec hing”materiale promoționale pentru excursii în natură, Școala de dans modern „Methaporic”, Asociația „Serai” dans sportiv etc. Am remarcat și un stand de carte a firmei ”Acvila” din Oradea cu o varietate de titluri pentru copii și nu numai. O reclamă bine susținută cu materiale promoționale a fost realizată de Cristi Ardelean, cu o tentantă ofertă de cazare la Pensiunea turistică proprie.




Deschiderea târgului a fost oficiată de d-l Ioan Todoca , primarul orașului, care a felicitat atât pe organizatori cât și pe cei care au răspuns invitației. Reușita acestui prim târg, trebuie să devină tradiție și să atragă cât mai mulți creatori populari care să-și promoveze produsele și să –și etaleze măiestria în păstrarea tradiției populare. 





La încheierea celor două zile de târg (22 și 23 Martie) organizatorii au acordat diplome de participare pentru toți expozanții și câteva diplome speciale: Cele mai bune produse de patiserie, d-nei Merț Rodica;


 Cele mai frumoase ornamente de Paște – d-nei Ica Silaghi; Cel mai original stand, d-lui Hotopan Gheorghe din Colești; Cel mai frumos moment artistic Trupei de dans modern „Methaporic”, Cele mai delicioase prăjituri Claudiu Rad.









Au primit diplome de excelență profesorii de la CT Vadu Crișului, CT. Alexandru Roman Aleșd, Clubul Copiilor din Aleșd. S-a acordat o diplomă specială d-lui Dan Dorel pentru expoziția de pictură 









. Cea mai importantă diplomă primită din partea publicului și a expozanților se cuvine Centrului de Informare și Promovare Turistică Aleșd, d-lui Ciprian Bica și d-nei Ioana Ghitaș artizanii evenimentului
                                                    
                                 Nicu Răcuciu





miercuri, 27 decembrie 2017

CRĂCIUN BINECUVÂNTAT !

                 CRĂCIUN BINECUVÂNTAT !



Sărbătorile și binemeritata vacanță a elevilor se apropie .
Crăciunul sperăm că va veni cu zăpadă ca într-o frumoasă ilustrată de iarnă .
Să coboare Crăciunul din cer cu calești legate cu fulgii sclipitori ai iernii și sfârșitului de an , un miracol pe care toți îl așteptăm mereu cu aceeași emoție copilărească în care se amestecă bucuria , teama , grija și plăcerea .
Este momentul magic al anului, bogat în daruri , povești , miros amestecat de portocale , mere , miez de nucă și prospețime de brad .



Este seara colindelor vestind nașterea lui IISUS  HRISTOS !





Atunci când vin colindătorii supărările pleacă , sufletul se umple de lumină.
Fie ca aceste frumoase , curate și sfinte sărbători să vă găsească sănătoși , plini de speranțe într-un an mai bun și mai fericit , plin de împliniri !

                    


                                                                     LA MULȚI ANI !

vineri, 10 noiembrie 2017

Bunatatile din camara bunicii


În organizarea Uniunii Femeilor din Bihor, filiala Aleșd, luni, 30 octombrie 2017, în sala de ședințe a Primăriei Aleșd, s-a desfășurat o interesantă și plăcută activitate de promovare a tradițiilor culinare și a produselor ce se găsesc în cămara bunicii.













În preambulul activităţii, d-na prof. Manuele Dulcă, președinta filialei Aleșd a Uniunii Femeilor Bihor, a realizat o frumoasă imagine a femeii în general și a celei din mediul rural în special, insistând asupra multiplelor sarcini care îi revin în calitate de soție, mamă, gospodină și salariată. A omagiat hărnicia și strădania de a asigura confortul familiei valorificând cu multă măiestrie roadele toamnei pe care le transformă cu multă pricepere și măiestrie în tot felul de bunătăți , ce sunt frumos aranjate pe rafturile din cămara bunicii. Deși, cu toții suntem beneficiarii acestor bunătăți pe care le apreciem pentru gusturile lor deosebite, nu cunoaștem secretele rețetelor care le-a produs .



 În intervenția sa d-na Tamara Urs Hadadea, bibliotecară la Biblioteca orășenească ”Octavian Goga”, parteneră cu Uniunea Femeilor Aleșd, a realizat o interesantă pledoarie pentru produsele culinare tradiționale și a rețetelor uitate sau neștiute. A prezentat cărți cu rețete selectate pentru toate gusturile și preferințele , cărți pentru prepararea conservelor de casă, murături, zacuscă, prepararea și conservarea cărnii, patiserie și dulciuri de casă.

O altă serie de cărți, pentru o alimentație corectă, cărți pentru diferite diete și afecțiuni etc. A prezentat cartea „Poveștile bucătăriei românești „Ardealul”. Câteva preparate din cuprinsul cărții fiind oferite spre degustare: rătișe, zacuscă de mai multe feluri, plăcintă, tăști cu prune, cornulețe fragede cu miere de prune, murături, acrituri, slănină, ceapă roșie, brânzeturi etc „.Pâinea se află întotdeauna în centrul atenției. Respectul pentru „pâinea cea de toate zilele”, pentru care ne rugăm „dă ne-o nouă astăzi” a devenit aproape mistic și a impus norme severe de comportament.
     Întotdeaunase trasa o cruce imaginară pe pâine înainte de a fi tăiată, crucea reprezentând o simbolistică aparte. În credința noastră creștină , pâinea prefigurează un OM. Omul Dumnezeu: Hristos- cel care s-a frânt întregii lumi, ca aceasta să nu mai flămânzească niciodată.” La final s-a prezentat o broșură cu „Bucate Tradiționale”din zona noastă, editată de Centrul de Turism Aleșd. În încheierea expozeului, d-na Tamara Urs Hadadea a spus: „ Dacă țăranul român, înainte de masă își binecuvânta bucatele cu rugăciunea „Tatăl Nostru”, eu am încheiat cu o parafrazare a lui C. Noica: Tatăl Nostru, ființa noastră cea de toate zilele, Fă astfel încât faptele și iubirile noastre de peste zi să aibă un sens Și ca ziua noastră să țină, AMIN” 



A luat cuvântul în continuare Simona Iacob (Leroy) cetățean francez cu rădăcini în Peștiș, care cu multă nostalgie și-a amintit de anii copilăriei, de bunici și gustoasele preparate culinare după care tânjește uneori. D-na prof Mitrea Simpronia, cu talentul său oratoric de povestitor, a făcut o frescă a zonei sale natale (Hunedoara), cu deosebirile și asemănările în gastronomie. Au fost invitate să ia cuvântul și câteva gospodine care au realizat și expus apetisante produse culinare. Geta Pușcău, o harnică gospodină din Ortiteag, 



care administrează alături de soțul său o frumoasă și bogată gospodărie, 
prof. Cozac Octavia, care reușește să îmbine cu succes sarcinile de mamă, soție, gospodină cu cea de profesoară.




Au mai expus produse d-nele: Caba Rozalia și Popa Diana.





 Momentele de divertisment au fost susținute de profesoara solistă Corina Lele Ionescu, a cărei voce de excepție a înnobilat activitatea și a încântat audiența, cu câteva melodii de muzică populară, legate de obiceiuri și tradiție. 





Profesoara Laura Kelemen a descrețit frunțile cu câteva proverbe tematice și rețete haioase.


În partea a doua a activității , cei prezenți au fost invitați să deguste din bucatele prezentate, apreciind la superlativ aromele și gusturile tuturor produselor. 

Surpriza activității, a fost preparatul cu numele „Ce-i place lui Ionică”, o combinație de ingrediente sănătoase din cămara bunicii care amestecate și băgate la cuptor, au dat naștere unui gustos aperitiv. Produsul și denumirea lui a avut ca țintă pe primarul orașului Ioan Todoca, care a apreciat prin servirea a două porții din gustosul preparat.


 Întreaga activitate s-a desfășurat într-o atmosferă destinsă și plăcută.
                                     
                                           

                                                                                                   Nicu Răcuciu

luni, 23 octombrie 2017

Copiii au nevoie de noi si atunci cand nu sunt in pericol.

  ”Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adancurile fiintei si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune . ”- Francesco Orestano

        La propunerea Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai"  Oradea , biblioteca noastra a derulat un program de educatie parentala. 
            
              Astfel , joi 5 octombrie am prezentat parintilor insotiti de doamna invatatoare Manuela Dulca o proiectie power point  : ”Copiii au nevoie de noi si atunci cand nu sunt in pericol. ”  

 Pe marginea acestei teme s-au lansat discutii interesante , schimb de experiente, iar doamna Soica Alina a dorit sa ne impartaseasca din experienta  sa  pe care a avut-o intr-o biblioteca londoneza ca  parinte voluntar intr-un astfel de program .
        


          Cu aceasta ocazie a avut loc si o prezentare de carte cu acest subiect : Parenting educational. 




                La randul lor si parintii au venit insotiti de  copiii lor,  care au ramas in grija doamnei bibliotecar Denisa Alb , care le-a retinut atentia cu  un interesant raft de referinta cu carte pentru copii.
              Atat cei mari cat si cei mici au petrecut un timp de bun augur in biblioteca noastra !

 Din amabilitatea doamnei invatatoare Manuela Dulca acesta prezentare a fost transmisa pe mail si altor adulti interesati , dar care nu au putut participa la acesta intalnire .

                                                                                                               bibliotecar Tamara Urs