vineri, 24 mai 2013
Aleşd – Zile de cultură
Alesd ZILE DE CULTURA
13 – 17 Mai 2013
Prima zi :
colectivul bibliotecii împreună cu partenerii noştri de la Liceul teoretic „Constantin Şerban „ şi Colegiul tehnic „Alexandru Roman” s-au îmbarcat în două microbuze şi am plecat spre Cetatea Şoimul unde doream să facem un picnic , dar stând mereu sub semnul unei ploi iminente ne-am oprit puţin mai jos într-o poeniţă
Nimic nu a putut atenua entuziasmul copiilor însoţiţi de domnul profesor Dragoş Hodişan şi doamna profesoară Corina Ionescu Lele .
Am prezentat viaţa şi opera lui Octavian Goga , iar eleva Urs Andreea a prezentat date despre Cetatea Şoimul pe care o promovăm împreună cu Primăria.
Apoi ne-am pus pe cântat : plină de entuziasm Corina Ionescu şi elevele ei ne-au încântat cu cântece patriotice , cântece populare , nu le mai puteam opri !
Ne-am întors totuşi de teama ploii şi am servit cozonacul şi ceaiul la bibliotecă
Şi tare bine a fost !
Ziua de marţi a fost dedicată artei manuale : în prezenţa celor 12 artişti expozanţi şi a unui public numeros şi curios ,doamna Georgeta Ardelean a prefaţat evenimentul :
„ Orice lucru care iese din mâna unui om devine o operă de artă , pentru că este o dovadă de migală şi răbdare, de îndemânare dar mai ales de dragoste. Aceste lucrări sunt o dovadă a dorinţei de perfecţiune , pentru că cine iubeşte arta lucrează pentru a atinge perfecţiunea.
Doamna profesoară Olimpia Ivanciuc a făcut câteva precizări de specialitate privind istoria şi tehnica confecţionării goblenului , dar şi celelalte obiecte de macrameu , împletituri şi obiecte de artizanat au avut un real succes.
Au expus :
Ivanciuc Olimpia
Coman Lucreţia
Iacob Aurica
Fejes Emilia
Matei Florian
Ilosvai Ingrid
Bocşe Dorina
Rupacsics Otilia
Alhaj Florica
Moravski Andrea
Petrică Gabriela
Peter Juliana
A treia zi am consacrat-o lui Nichita Stănescu „ 30 de ani de la moartea lui Nichita „
Cu ajutorul partenerilor noştri de la Colegiul tehnic „Alexandru Roman „ prin prezenţa doamnei profesoare Monica Cuciula şi a clasei ei am realizat un moment cu adevărat special, am prezentat un DVD cu viaţa şi activitatea poetului iar momentul artistic cu recitarea poeziilor lui Nichita a fost cu adevărat excepţional , nici nu credeam că elevii vor rezona aşa la poezia lui !
Joi , 16 mai , a fost momentul de vârf al Zilelor culturii aleşdene - omagierea domnului Viorel Horj „fiu adoptiv „ al oraşului Aleşd .
La propunerea părintelui Ovidiu Bocşan asistenţa a cântat „Hristos a înviat „
Doamna Georgeta Ardelean a salutat prezenţa soţiei poetului, doamna Olimpia Horj şi a nepoatei Cristiana şi a celorlalţi invitaţi: prof . Crăciun Parasca, doamna Ligia Mirişan , director Biblioteca „Gh. Şincai” Oradea şi a colegei noastre Delia Pantea , a celorlalţi invitaţi şi utilizatori.
În timp ce se derula o prezentare power – point realizat cu ajutorul unor poze de familie dar şi din arhiva bibliotecii , doamna Ardelean a punctat datele biografice ale domnului Horj.
Doamna Ligia Mirişan a realizat o radiografie a activităţii literare a poetului şi a acordat personalului bibliotecii Diplome de merit pentru activitatea prestată în promovarea cărţii şi a actului de cultură în comunitate.
Despre poet a vorbit cu vizibilă emoţie Parasca Crăciun, vechi şi bun prieten care a şi recitat din lirica poetului.
Emoţia s-a menţinut şi prin recitările de excepţie ale elevelor Bianca Tanc şi Carmen Movilă ,de la clasa de filologie a Colegiului „Alexandru Roman”.
Foarte emoţionată soţia poetului doamna Olimpia Horj a mulţumit organizatorilor şi a evocat frumoasele pelerinaje la Ciucea încărcate de amintiri de neuitat.
La final i-am oferit o plachetă comemorativă şi un buchet minunat de flori.
Aşa cum spune un aforism „Mai bine bibliotecar decât rege – curtea mea este mult mai numeroasă şi mai aleasă „ în aceste zile curtea bibliotecii noastre a fost plină de oaspeţi aleşi.
Ultima zi de activităţi , vineri , 17 mai se anunţa în concepţia noastră mai lejeră- Ziua bibliotecii – cu vizite, mici concursuri, dar spre surpriza noastră, plăcută de altfel, ne-am trezit la uşă cu 100 de copii , clasa pregătitoare şi toate clasele Step by step în frunte cu îvăţătoarele :
Dulca Manuela
Vancea Ioana
Scorţe Monica
Cociorva Mariana
Pârlog Sonia
Şoit Rodica
Iaroş Diana
Zembrea Florica
Iacob Daniela
Turcuş Georgeta
Copiii ne-au prezentat un moment Caragiale „Un pedagog de şcoală nouă „ spre deliciul publicului,
iar doamna bibliotecară Urs Hadadea Tamara le-a prezentat o ediţie liliput a Bibliei pe care o deţine personal.
A fost frumos, a meritat tot efortul !
Responsabil bibliotecă
Ardelean Georgeta Lucia