vineri, 11 martie 2022

Vizită


Începând cu anul 2019 , ziua de 11 Martie este celebrată ca zi de sărbătoare națională, lucrătoare , fiind organizate evenimente educaționale pentru promovarea învâțâmântului profesional și tehnic , precum și a meseriilor.

Cu această ocazie , aproximativ 90 de elevi ai claselor I: A, B, C și ai clasei a - II-a de la Liceul Teoretic ” C. Șerban”, însoțiți de doamnele învățătoare: Monica Scorțe, Georgeta Turcuș, Gabriela Moisi și Maria Pușcaș , au efectuat o vizită la biblioteca noastră.


Copiii au fost bucuroși să fie în mijlocul cărților și să afle din tainele meseriei de bibliotecar. Cu inocența specifică vârstei au pus întrebări la care au primit răspunsuri din partea doamnelor bibliotecare.
Prin vizita lor , copiii ne-au adus un strop de Primăvară și multă bucurie, ei promițând să revină pentru a deveni cititorii bibliotecii.
Îi așteptăm cu drag !






joi, 3 martie 2022

Legenda Mărţişorului

 

 

     Legenda Mărţişorului: Tânărul care s-a jertfit pentru a readuce Soarele

 

 


 

 

 

Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă, apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.

Legenda spune că, odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.

Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.








După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.

 



miercuri, 23 februarie 2022

Legenda lui Dragobete



 Legenda lui Dragobete

❤🧡💙
"Dragobete a fost fiul unei tinere deosebit de frumoase pe care o chema Dochia.
Legenda spune că a adormit într-o poiană, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceață si ar lăsat-o însărcinată. După nouă luni de zile, s-ar fi născut Dragobete, fiul acesteia.
La naştere, a avut patru ursite:
Primăvara care i-a dăruit iubirea, prospețimea florilor si tinerețea fără bătrânețe.
Vara i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei.
Toamna i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui.
Iar cea de-a patra ursitoare, Iarna, i-a dat o îmbrăcăminte cu sclipiri de diamante. Dragobete a ajuns să fie îndrăgit atât de femei cât si de bărbați. Se pare că toate darurile primite l-au ajutat să seducă toate tinerele care-i ieşeau în cale, motiv pentru care a devenit simbolul dragostei. Totuşi, într-o zi când era fecior, a întîlnit un înțelept care l-a dus în munte si l-a învățat totul despre plante si animale.
În plus în noaptea de 23 spre 24 februarie apărea în visele băieților si-i învăța tainele iubirii.
După sute de ani în care i-ar fi învățat pe oameni să iubească, el a murit și a fost tranformat într-o plantă numită "Năvalnic" care apare primăvara devreme în poieni."




vineri, 18 februarie 2022

Biblioteca-Templu al cunoașterii

 Bucuria oricărui început.Prima vizită la bibliotecă ,clasa a treia de la Școala primară Groși


marți, 15 februarie 2022

Ziua Națională a Lecturii

În România, ziua de 15 februarie a fost stabilită ca fiind Ziua Națională a Lecturii. Pe 14 ianuarie 2022 a fost promulgată legea prin care s-a decis faptul că bibliotecile și instituțiile publice cu responsabilități în domeniile Educație și Cultură trebuie să ofere asistență și sprijin de specialitate în această zi, contribuind la încurajarea lecturii în rândul populației.

Ne bucurăm să citim împreună la bibliotecă, și în sălile de clasă!








 



marți, 21 decembrie 2021

„Minunea de Crăciun ”


                      Fără îndoială ,  Crăciunul este cea mai populară sărbătoare a lumii, celebrată de pe toți creștinii de pe toate continentele . Crăciunul a dobândit și și-a menținut o importanță deosebită în viața oamenilor, însă cea mai profundă semnificație este aceea de a sărbători nașterea pruncului sfânt Iisus la Bethleem. Așadar scena centrală a acestei iubite sărbători e cea a nașterii Mântuitorului incojurat de dragostea Sfintei Mari si a lui Iosif, la care participă tot cerul - prin ingerii trimiși de sus, si tot pământul- reprezentat de cei trei Magi și de păstori ! 

                     Având această imagine este cert un lucru : Crăciunul este totodată si sărbătoarea familiei care  reunește cu bucurie pe cei plecați , care se întorc să participe la magia care se înfiripă în această noapte sfântă !

                      În cadrul parteneriatelor pe care le avem cu Grădinița cu program normal Aleșd și  Grădinița Peștiș au avut loc o serie de prezentări de carte sub genericul : ”Minunea de Crăciun ”. 




    

                         Copiii  au fost tare bucuroși sa ne audă confirmându-le din cărți frumos colorate că vine Moșul. Dar mai important ca aceste daruri aduse de el, este un dar și  mai mare pe care omenirea Il primește : Iisus Mântuitorul născut intr-o iesle la Bethleem. 





                   


                       Și micuții noștri prieteni ne-au colindat cu glasuri duioase , aducându-ne mai aproape  bucuria ce urmează să vină !







                        Mulțumim doamnelor educatoare și copiilor și îi asigurăm  de toată prețuirea noastră !                             Vă dorim totodată multă sănătate și succes în toate !

miercuri, 27 octombrie 2021

Diplomație culturală și biblioteci publice Eveniment online

 

 

      Diplomație culturală și biblioteci publice

                   Eveniment online

 

   Colectivul bibliotecii  „ Octavian Goga” a participat la întâlnirea cu bibliotecari din toată țara – invitat de marcă Andrei Țărnea .




  Tema a fost despre diplomația culturală și rolul bibliotecilor publice ca hub-uri culturale și de cunoaștere în comunitățile locale.





  O întâlnire plăcută și foarte interesantă !

 





                                 Responsabil bibliotecă

                               Georgeta Lucia Ardelean

joi, 22 iulie 2021

Toamna se numără …cărțile

 

  

              Toamna se numără …cărțile

 

    Biblioteca noastră a achiziționat carte nouă pentru toate gusturile și cerințele …

   Vă așteptăm în ”casa cărții” să vă alegeți cartea potrivită …








  Cărțile sunt ca oamenii .

 Pe multe le întâlnești la tot pasul, dar nu-ți produc nici o impresie :le uiți imediat .

 Cu unele te întâlnești de nevoie .

 Sunt altele pe care îți amintești că le-ai iubit, dar nu-ți spun nimic și câteva care pur și simplu n-au vrut să te iubească .











 Dar sunt și cărțile de care rămâi cumva îndrăgostit :crezi că le-ai uitat și totuși le duci atât de tare dorul…

 Sau cărțile cărora le-ai presimțit miracolul, fără să le fi cunoscut vreodată , cărți gata să te iubească…

Veniți la bibliotecă să găsim împreună cărțile gata să vă iubească !

 






                                  Responsabil bibliotecă

                               Georgeta Lucia Ardelean